PROMOVAREA TURISTICĂ A MUZEELOR TÂRGOVIȘTENE

„Lumea-i cum este … și ca dânsa suntem noi.”

Astfel încheie Eminescu celebra poezie ”Epigonii”.

În zi aniversară, se cuvine să amintim că Târgoviștea a fost gazdă pentru Mihai Eminescu pe când acesta avea doar 17 ani și călătorea prin țară cu trupa de teatru a lui Iorgu Caragiale, fiind actor, copist de texte, poet dramatic, dar și regizor.

Impresionat de vechea Cetate de Scaun a Țării Românești și de poeții târgovișteni, „ce-au scris o limbă ca un fagure de miere” – Văcărescu, Heliade Rădulescu, Cârlova, Alexandrescu -, Eminescu va crea poezia „Epigonii”.

Era îndemnul lui la regăsire națională, era expresia dorinței sale de revenire la niște modele aureolate de credință și de sinceritate.

Epigonii – o adevărată artă poetică – exprimă concepţia înălţătoare a poetului conform căreia arta este menită să reflecte aspiraţiile de frumos şi de perfecţiune ale întregii umanităţi.

De ziua de naștere a poetului național, sărbătorim și Ziua Culturii Naționale, zi de importanță majoră în promovarea culturii și artei românești, când toate muzeele își așteaptă vizitatorii, intrarea fiind gratuită.

Casa Aramă

Clădirea a fost construită în urma cutremurului devastator din anul 1802 când s-a hotărât ca Biserica Sfânta Vineri să devină o filială a Mănăstirii Dealu.

În 1803, pe parcela de teren primită de călugării de la Mănăstirea Dealu de către Dionisie Lupu, se construiește o clădire egumenească ce cuprindea „odăi sus și jos, o cuhnie și un grajd”. Construcția era lipită de zidul de incintă de pe latura de sud a Curții Domnești, lângă poarta deschisă de Constantin Brâncoveanu spre Casele Coconilor.

Clădirea avut și destinația de școală ecumenică, după cum dovedesc documentele din vreamea lui Vasile Lupu când, mobilierul școlar prevedea așa zisa „bancă de nisip” pe care se învăța alfabetul. A fost de asemenea și internat cu dormitoare comune, bucătărie și pivnițe, precum și casă parohială. În timpul Primului Război Mondial clădirea a găzduit sediul comandamentului german.

Cutremurul din 1944 a contribuit la distrugerea clădirii care, după 1945 a rămas în ruină până acum câteva decenii.

Forma clădirii a fost eternizată de fotografia lui Carol Popp de Szatmary în 1867, care a ajutat la reconstituirea casei între anii 2008 și 2010, care restituie aproape integral fosta cădire din care se mai păstrează doar două ziduri la interior.

Din ianuarie 2011 în Casa Aramǎ de la Curtea Domneascǎ a fost reorganizat Muzeul Tiparului şi al Cǎrții Româneşti Vechi.
Să ne cunoaștem istoria și să o respectăm!

Puiul, Privighetoarea, Bietul Tric

Sunt doar câteva din cunoscutele povestiri pentru copii create de prozatorul Ioan Alexandru Brătescu Voinești.
Academician, scriitor, dramaturg, publicist, politician, Ioan Alexandru Brătescu Voinești s-a născut la Târgoviște pe 1 ianuarie 1868, ca descendent al unei familii de boieri.
În literatură a debutat sub îndrumarea lui Titu Maiorescu, care i-a fost profesor. S-a făcut cunoscut în special pentru povestirile scrise pentru copii: „Puiul” (tragica moarte a unui pui de prepeliță), „Privighetoarea”, „Bietul Tric”, „Niculăiță Minciună” (un copil isteț de la țară neînțeles de săteni) ș.a.

Un adevărat monument de arhitectură, casa în care a trait, a visat și a creat scriitorul, găzduiește acum Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni, inaugurat la 30 decembrie 1968, făcând cunoscute vizitatorului opera și atmosfera creației lui Ioan Alexandru Brătescu Voinești.
Blândețea și sensibilitatea reflectată în multe din scrierile marelui povestitor se desprind din portretul în piatră, realizat de sculptorul Vasile Blendea în 1965, bust care este amplasat în prezent în parcul casei.
Secția pentru copii a Bibliotecii Județene „I. H. Rădulescu” Dâmbovița poartă din 1986 denumirea „Ioan Alexandru Brătescu-Voinești”.
Din 1993 la Şcoala Generalǎ I. Al. Brǎtescu-Voineşti, este montată o placǎ comemorativǎ cu prilejul primirii numelui marelui scriitor, fost elev al şcolii.
Există chiar și o stradă care îi poartă numele, tot în semn de omagiu adus celui care a conturat cu o deosebită măiestrie artistică locuri, oameni și fapte din Târgoviștea de la sfârșitul secolului trecut, introducându-le în circuitul literar și făcându-le nemuritoare.
Să fim mândri că suntem târgovișteni!

Sărbătoarea Anului Nou

Celebrarea Anului Nou este unul dintre cele mai vechi obiceiuri din lume. Se pare că noul an a fost celebrat pentru prima dată în Babilon, acum circa 4000 de ani.
Stabilirea unui calendar a fost un obiectiv important pentru toate civilizaţiile, deoarece în funcţie de acesta se planificau agricultura, vânătoarea şi sărbătorile.
Astăzi se folosesc aproximativ 40 de calendare, dintre care cele mai importante sunt calendarul gregorian, calendarul islamic şi calendarul iudaic.
Calendarul stabilit de Papa Grigore al XIII-lea se foloseşte astăzi şi este declarat internaţional pentru uzul civil. Stabilirea religioasă a datei de 1 ianuarie ca început de an, a avut loc pentru prima dată în anul 1691 prin Papa Inochentie al XII-lea.
Anul Nou a devenit zi de sărbătoare recunoscută de biserică în anul 487, când se celebra circumcizia pruncului Isus, devenind general recunoscută în jurul lui 1500-1600, la introducerea calendarului gregorian.
În ajunul Anului Nou se merge cu Plugușorul, iar în prima zi cu Sorcova, obiceiuri ce invocă prosperitatea și belșugul pentru gospodăria celui care primește colindătorii. Se spune că cei care nu primesc cetele de colindători vor avea necazuri și sărăcie în anul ce vine.
Anul Nou este întâmpinat în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie – noaptea de Revelion (din limba franceză: „réveillon”, ceea ce înseamnă aproximativ „veghe”, aici cu sensul de ospăţ la miezul nopţii) cu petarde şi artificii; rudelor, prietenilor şi cunoştinţelor se fac urări de noroc şi sănătate și se urează „La mulţi ani!”.

Obiceiul colindatului

Colindul este unul din cele mai reprezentative obiceiuri de iarnă, îmbrăcând două forme de manifestare:
• colindul cu mască animalieră – care este considerat ca fiind cea mai veche formă de întâmpinare cu bucurie a Anului Nou. Măştile întâlnite sunt: Capra/Brezaia, Vasilca şi Ursul.
• colindatul propriu-zis, când copiii și adulții merg din casă în casă, urând și vestind gospodarilor bucuria sărbătorilor de iarnă. Dintre cele mai cunoscute colinde, amintim: ”Moş Ajun”, ”La Moş Ajun”, ”Bună dimineaţa”, ”Astă seară-i seară mare”, ”La colindat”. La sfârșitul uratului, colindătorii sunt răsplătiți cu așa-zisele colindețe: covrigi, biscuiți, nuci, mere.
Colindele poartă prin veacuri cuvântul tainic al Nașterii Sfinte. Ele sunt o sinteză a spiritului creator și religios al poporului român.