Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, organizează la Muzeul de Istorie, expoziția fotodocumentară “IN MEMORIAM – IOAN NICOLIN (1882-1942)”, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la naşterea colonelului Ioan Nicolin şi a 80 de ani de la moartea sa.
Colonelul Ioan Nicolin s-a născut pe 12 noiembrie 1882, în localitatea Dioşti, plasa Ocolu, din fostul judeţ Romanaţi, ca fiu al lui Costache Iliescu și al Anicăi. A urmat Școala fiilor de militari din Iași și Școala de Ofițeri de Infanterie din București, apoi repartizat (1909) la Regimentul 22 Infanterie din Târgoviște, unde a ocupat toate funcțiile, de la comandant de pluton la comandant al regimentului și al garnizoanei.
A mai funcționat în Regimentul 62 Infanterie, Serviciul Geografic al Marelui Stat Major, Șeful Secției Topografice, ultimii 10 ani fiind colonel, comandat al regimentului (1928-1939). A participat la campania din Bulgaria, când a condus o companie de mitraliere, iar în Primul Război Mondial a acționat în zona Stoenești, Gruiu, Câmpulung, Mateiaș (1917) și Mărășești-Oituz, Răchitișul Mic și Mare (1917), unde s-a distins prin curaj și dragoste de patrie.
Colonelul Ioan Nicolin personalitate marcantă a Regimentului III Dâmboviţa nr. 22 a avut şi alte preocupări decât cele legate de profesia sa. Era un iubitor al literaturii, el însuşi scria versuri, unele dintre ele au fost publicate, iar altele au rămas în manuscris. Pasionat şi de pictură, fiind pe front a imortalizat scene din aceste lupte ca de exemplu luptele de pe Răchitaşul Mic. S-a remarcat și în domeniul tehnicii, reușind să inventeze un motor denumit Boni, recunoscut de Ministerul Industriei și Comerțului prin brevetul de invenției din 1937..
La 14 februarie 1942, când nici nu împlinise 60 de ani, colonelul Ioan Nicolin, a decedat, fiind depus la Biserica Domnească din Târgovişte. De aici, cortegiul a fost însoţit până la depunerea în Cimitirul Central din Târgovişte, de către primarul oraşului, comandantul garnizoanei, colonelul Vladimir Constantinescu, ajutorul primarului Lazăr Petrescu, colonelul Dinescu, avocatul N. Georgescu şi un detaşament de elevi ai Şcolii Militare de Ofiţeri de Cavalerie, care au executat focuri de armă în memoria celui care slujise cu devotament 21 de ani Regimentul III Dâmboviţa nr. 22 Infanterie.
Fondul documentar Ioan Nicolin se află în posesia Complexului Naţional Muzeal ,,Curtea Domnească” Târgoviște din anul 2005, donat de fiul acestuia avocatul Theodor Nicolin.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 7 – 22 noiembrie 2022, la Muzeul de Istorie, Calea Domnească, nr. 189, de marți până duminică, în intervalul orar 9:00 – 17:00.
Arhiva categoriei: anunturi
„Moștenirea Văcăreștilor”
Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, împreună cu Societatea Scriitorilor Târgovişteni, Biblioteca Judeţeană „I. H. Rădulescu”, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” şi cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, desfăşoară în perioada 3 – 4 noiembrie 2022, a LIV – a ediţie a Festivalului-Concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”.
În perioada 31 octombrie – 3 noiembrie, va avea loc jurizarea lucrărilor la toate cele patru secţiuni: poezie, eseu, teatru şi proză.
Juriul este format din: Preşedinte onorific – Acad. Mihai Cimpoi – membru de onoare al Academiei Române, membru titular al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, preşedinte fondator al Centrului Academic Internaţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, fondator al Congresului Mondial al Eminescologilor, preşedinte fondator al Asociaţiei Naţionale a Oamenilor de Creaţie din Moldova, membru titular al Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte, membru fondator al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, director al redacţiei revistei „Litere” din Chişinău; George Coandă – poezie – critic şi istoric literar, redactor-şef al revistei „Eroica”, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, preşedintele filialei Dâmboviţa a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România; George Piteș – proză – poet, prozator, epigramist, traducător, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, membru al Uniunii Epigramiștilor din România; George Toma Veseliu – teatru – profesor, prozator, poet, istoric şi critic literar, vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România; prof. univ. dr. Victor Petrescu – eseu- vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova; secretarul juriului – prof. Mihai Stan – preşedinte al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, redactor-şef al revistei „Litere”.
În data de 4 noiembrie, la sediul Bibliotecii Județene „Ion Heliade Rădulescu” din Târgoviște, va avea loc festivitatea de premiere, care va fi transmisă online pe pagina de Facebook a Centrului Județean de Cultură Dâmbovița, începând cu ora 11:00.
Ulterior, lista câştigătorilor va fi publicată atât pe pagina de web a Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, www.cjcd.ro, cât și pe pagina de Facebook.
Compartimentul Comunicare al
Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa
Lansare de carte la muzeu
Vineri, 28 octombrie 2022, ora 17.00, Muzeul de Artă va fi gazda unui eveniment de mare valoare – lansare de carte și sesiune de autografe.
O carte-document, Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești, este o scriitură ancorată în izvoare inedite care repune pe masa discuțiilor anul revoluționar 1821.
Autorul acestui volum, Tudor Dinu este profesor doctor abilitat la Universitatea din București, unde predă limbă, literatură și cultură greacă, și doctor honoris causa al Universității Democrit a Traciei, din Grecia.
Bine-cunoscut prin explorările sale monografice în lumea fanariotă, Tudor Dinu a cercetat izvoarele istorice, atât românești, cât și grecești precum și sursele în alte limbi și a trecut prin toate locurile care au fost martorele intrigilor, luptelor și masacrelor acelui an cumplit. A reușit astfel să contureze, la aniversarea a două veacuri de la mișcările revoluționare, o imagine unitară și credibilă, neviciată de agende naționaliste sau partizanate ideologice.
„Am refăcut pas cu pas itinerariile străbătute deopotrivă de Tudor Vladimirescu cu pandurii săi, de Alexandru Ipsilanti cu mavroforii, dar și de alte grupuri de revoluționari greci, cercetând și fotografiind mai bine de 80 de locuri prin care au trecut aceștia și căutând să identific peste tot în teren urme ale celor petrecute acum două veacuri“ – Tudor Dinu
PICTURALITATEA LITEREI ȘI A CIFREI
Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, în parteneriat cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna”, vă invită să vizitați, începând cu data de 13 octombrie 2022, expoziţia de pictură „Picturalitatea Literei și a Cifrei”, curatoriată de profesorii coordonatori Larisa Harea și Tiberiu Mănguță.
Expoziția prezintă o selecție de lucrări de pictură realizate, pe diferite suporturi în culori de apă și ulei, de către elevii claselor a XI-a B și a XII-a B, reprezentând rezultatul muncii elevilor în cadrul atelierelor de specialitate unde, acum șase ani, a luat naștere, prin tematica dată, un veritabil proiect ce a ajuns în prezent la ediția a VI-a.
Tematica compozițiilor acestei expoziții este, după cum spune chiar titlul acesteia, picturalitatea cifrei, pentru clasa a XI-a, și cea a literei, pentru clasa a XII-a.
Lucrările aduse laolaltă, bucură și stimulează plăcut simțul estetic prin inventivitatea și creativitatea lor, dar mai ales prin expresivitatea și vivacitatea cromatică a compozițiilor.
Expoziția poate fi vizitată la Muzeul de Artă din Calea Domnească nr. 185, începând de joi, 13 octombrie 2022 și până la sfârșitul acestei luni (30 octombrie 2022), de marți până duminică, în intervalul orar 900 – 1700.
Comunicat de presă – Compartimentul Imagine, Relații Externe, Consiliul Județean Dambovița
Cazanul Hunic
Una dintre piesele ce alcătuiesc colecția de tezaur a Muzeului de Istorie, de o valoare deosebită, este cazanul hunic care datează din prima jumătate a sec. V d.Hr., fiind descoperit în 1983, într-o balastieră, la Ioneşti, comuna Petreşti.
Obținută prin turnarea bronzului în tipare, piesa are o înălțime de 74 cm, cu diametrul variind între 27 și 43 cm, o formă cilindrică, cu baza rotunjită, sprijinită pe un picior în formă de clopot.
Cazanul expus în muzeu reprezintă până acum al doilea exemplar identificat în România, după cel descoperit pe Dunăre, la Celei (Sucidava) în anu1937 și unul dintre cele 28 descoperite în Europa.
Ca urmare a parteneriatului încheiat între Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj Napoca și Complexul Național Muzeal CURTEA DOMNEASCĂ Târgoviște, CAZANUL HUNIC a fost împrumutat pentru a fi inclus în expozitia organizată de Muzeul Moesgraad din Aarhus, în Danemarca, în perioada noiembrie 2022- august 2023.
In memoriam Laura Stoica
Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură, promovează valorile autentice şi încearcă să menţină vie amintirea unor personalităţi care au scris istorie în domeniul artistic.
Este şi cazul iubitei interprete de muzică uşoară Laura Stoica, târgovișteancă, personalitate multivalentă, a cărei voce s-a remarcat atât pe scenele din ţară cât şi din străinătate.
Astfel, pe data de 10 octombrie 2022, începând cu ora 19:00, la Clubul Studenților din Târgoviște va avea loc spectacolul „In memoriam Laura Stoica”.
Interpreți celebri ai muzicii ușoare românești, alături de Big Band Dan Dimitriu, ne vor reaminti de personalitatea uluitoare a Laurei, de frumusețea și autenticitatea ei, de artistul complet care a bucurat România și a lăsat un repertoriu valoros în patrimoniul muzicii naționale.
Accesul este liber, în limita locurilor disponibile.
Târgoviște – destinație turistică
Ziua Mondială a Turismului este marcată, în fiecare an, la 27 septembrie, de către 159 de state şi peste 500 de membri afiliaţi, componente ale Organizaţiei Mondiale a Turismului, agenţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Este un motiv de sărbătoare și un prilej de conștientizare a importanței turismului la nivel mondial, a valorii sale sociale, culturale și economice.
Orașul Târgoviște este o destinație turistică plină de farmec, suspans, noblețe și fapte legendare. Încărcată de istorie și povești cu personaje celebre, Târgoviștea oferă turistului bucuria de a călca pe urmele voievozilor, dar și posibilitatea de a descoperi comori ale artei și culturii românești.
Fie că practici turism cultural, turism festivalier, turism ecumenic sau turism sportiv, Târgovistea îți oferă diverse oportunități de a petrece timpul liber.
Descoperă Târgoviștea!
Sărbătoare a cântecului popular la Târgoviște
Consiliul Județean Dâmbovița organizează, prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, în perioada 21-23 septembrie 2022, cea de-a VIII-a ediție a Festivalului – Concurs Național „Ion Dolănescu”.
Joi, 22 septembrie, începând cu ora 17:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, tineri talentați, veniți din toate colțurile țării, vă vor încânta cu talentul lor artistic și vor fi acompaniați de Orchestra Populară „Chindia” a Centrului Județean de Cultură Dâmbovița, dirijor Ionuț Dumitrescu, iar vineri, 23 septembrie, începând cu ora 18:00, va avea loc Gala Laureaților, cu participarea extraordinară a unor cunoscuți artiști: Doinița și Ionuț Dolănescu, Matilda Pascal Cojocărița, Mariana Ionescu Căpitănescu și mulți alții.
Iniţiativa organizării la Târgovişte a unui festival al muzicii populare româneşti, în memoria marelui artist Ion Dolănescu, este expresia împlinirii unei datorii sacre pentru valorificarea unui gen artistic peren, păstrat la loc de cinste în cultura şi sufletul tuturor românilor şi, în egală măsură, materializarea unui gând bun, acela de a preţui şi omagia pe oamenii de valoare ai acestei ţări, dintre care un nume, evident, răsunător este cel al regretatului interpret de folclor, romanţe şi cântece de petrecere, Ion Dolănescu.
„Interferențe culturale” Expoziție de pictură și grafică
În perioada 9-30 septembrie 2022, la Muzeul de Istorie, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, a organizat o expoziție de grafică și pictură a artiștilor Rebeca Moreno Cazares și Andrei Scărlătescu, intitulată ”Interferențe culturale”.
Evenimentul presupune pe lângă alăturarea a doi artiști din arealuri culturale diferite, și un act de complementaritate culturală și artistică.
În sala „Auditorium” din Muzeul de Istorie din Târgoviște, vor fi prezentate atât picturi pe pânză, cu accente plastice de pastă în reliefuri complicate și suprafețe înnobilate cu foiță de aur, lucrări de grafică digitală, realizate direct cu creionul grafic pe tabletă electronică, precum și lucrări de gravură în tehnică tradițională.
Tematica expoziției este diversă, de la reprezentări abstracte la reprezentări figurative (în cazul artistei din Mexic), precum și desene realizate în urma unei excursii de documentare în Egipt și gravuri cu reprezentări și interpretări ale unor subiecte literare.
Expoziția poate fi vizitată până pe 30 septembrie 2022, la Muzeul de Istorie, de marți până duminică, în intervalul orar 9:00 – 17:00.
Zilele Cetății Târgoviște, 8-11 septembrie 2022
Zilele Cetății Târgoviște vor avea loc, anul acesta, în perioada 8-11 septembrie.
„Este sărbătoarea comunității, sărbătoarea tuturor celor pentru care Târgoviște înseamnă casă, înseamnă familie, înseamnă prieteni, înseamnă un mediu prietenos, generos, potrivit nevoilor, trebuințelor și speranțelor lor. Evenimentele culturale, concertele, spectacolele sau competițiile sportive reprezintă numai câteva dintre reperele ediției din acest an”, a declarat primarul Târgoviștei, Cristian Stan.
PROGRAM ZILELE CETĂȚII TÂRGOVIȘTE, 8-11 septembrie
05 – 07 septembrie
Complexul Turistic de Natație
– 18:00- 20:30 – Campionatul de fotbal între cartiere- ,,Cupa Cartierelor Târgoviște’’
08 septembrie
Scuarul Primăriei
– 10:00 – 21:00 – Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu”- organizat de Biblioteca Județeană Dâmbovița
– 11:00 – 18:00 – Târg de anticariat organizat de Mihai Ion Tinel, expoziție de fotografie organizată de Foto Dumbravă, stand de caricatură organizat de artistul Mihai Nistor
– 11:00 – 18:00 – Stand Expozițional de promovare a obiectivelor turistice din Municipiul Târgoviște
Centrul Vechi (Școala Populară de Arte)
11:00 – 18:00 – Expoziție cu proiecte de arhitectură din cadrul Anualei OM 2021 – realizată de Ordinul Arhitecților din România, filiala Muntenia Vest
Evenimente oficiale
– 10:00 – 12:00 Participare la Sfânta Liturghie – Catedrala Mitropolitană din Târgoviște
– 12:00 – 12:30 Procesiune Traseu: Mitropolia Târgoviște-Bulevardul Mircea cel Bătrân-Calea Domnească-Curtea Domnească
– 12:30 Ședința festivă a Consiliului Local Municipal Târgoviște – Complexul Muzeal Curtea Domnească – Ruine
Parcul Chindiei (Zona Ruine)
– 10:00 – 22:00 – Târgul meșterilor populari – organizat de Consiliul Județean Dâmbovița prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița
Cinema Independența Târgoviște
– 17:30 – Lansare de carte: Patru cărți despre, cu și din Târgoviștea noastră – eveniment organizat de GazetaDâmboviței.ro
– 19:00 – Concert de muzică de film susținut de Orchestra de tineret Andante – organizator Asociația SonoArt
Muzeul de Istorie
– 16:00 – Conferințe susținute de prof. univ. dr. Claudiu Neagoe și prof. Cătălin Drăghici, lansare de carte, expoziție de costume specifice mercenarilor din epoca fanariotă – eveniment organizat de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” Târgoviște
Muzeul de Artă
– 14:30 – Expoziție de grafică și pictură ”Gabriel Popescu – Atelierul și meleagurile natale” – eveniment organizat de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” Târgoviște
Grădina Zoologică
– 10:00 -14:00 – Tur organizat al copiilor în incinta grădinii zoologice, hrănirea animalelor domestice, jocuri distractive, desene cu creta pe asfalt, înmânare diplome de participare
Clubului Pensionarilor
– 14:00 – 15:00 – Concurs de dans – Concurenții: beneficiarii clubului
Baza de tenis V.I.Palas și Baza sportivă Vascony
– 09:00-22:00- Turneu de tenis ,,Cupa Zilele Cetății”, categorii: old boys și under 12
9 septembrie
Scuarul Primăriei
– 10:00 – 21:00 – Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu” – organizat de Biblioteca Județeană Dâmbovița
– 11:00 – 18:00 – Târg de anticariat organizat de Mihai Ion Tinel, expoziție de fotografie organizată de Foto Dumbravă, stand de caricatură organizat de artistul Mihai Nistor
– 11:00 – 18:00 – Stand Expozițional de promovare a obiectivelor turistice din Municipiul Târgoviște
Centrul Vechi (Școala Populară de Arte)
– 11:00 – 18:00 – Expoziție cu proiecte de arhitectură din cadrul Anualei OM 2021 – realizată de Ordinul Arhitecților din România, filiala Muntenia Vest
Piața Mihai Viteazul
– 09:30 – 19:00 – Planetariu mobil – Visionarium Dome – proiect de artă digitală modern, proiecții mapping HD, având ca temă planetele, universul, NASA, teme din filme celebre.
Parcul Chindiei (Zona Ruine)
– 10:00 – 22:00 – Târgul meșterilor populari – organizat de Consiliul Județean Dâmbovița prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița
– 10:30 – 13:00 – Evenimente artistice pentru cei mici: Spectacol de teatru – ”Întâmplările celor trei purceluși”, spectacol muzical ”Ce mică e vacanța mare”, ediția a 7-a, susținut de Centrul de Arte ”Carmina Burana” Târgoviște, clovni și păpuși gigant
– 18:00 – 20:30 – Concert ”Romanța ne unește” – concert aniversar Alina Mavrodin Vasiliu la împlinirea celor 35 de ani de carieră artistică
Invitați: Silvia Goncear, Margareta Ivănuș, Mihail Muntean, Nicoleta Vasile, Bogdan Hrestic, Cristina Dan, Yura Tsiple, Elena Dragomir, Daiana Berbec, Petruț Dorobanțu, acompaniați de Orchestra Folclor a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” din Chișinău, dirijor Petre Neamțu – Artist al poporului. Direcția artistică Svetlana Bivol, prezentator Alina Mavrodin Vasiliu
Cinema Independența
– 11:00 – Premierea cuplurilor care împlinesc 50 de ani de căsătorie (foaier)
– 19:00 – Film în premieră: VORTEX
Muzeul de Istorie
– 11:00 – Expoziția de pictură și grafică ”Interferențe culturale” a artiștilor Rebeca Moreno Cazares (pictură) și Andrei Scărlătescu (grafică digitală și gravură) – eveniment organizat de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” Târgoviște
Grădina Zoologică
– 10:00 -14:00 – Tur organizat al copiilor în incinta grădinii zoologice, hrănirea animalelor domestice, jocuri distractive, desene cu creta pe asfalt, înmânare diplome de participare
Clubului Pensionarilor
– 11:00 – 13:00 – Concurs de table și concurs de rummy – Concurenții: beneficiarii clubului
Complexul Turistic de Natație
– 18:00 – 19:30 – Campionatul de fotbal între cartiere – ,,Cupa Cartierelor Târgoviște’’ – sferturi de finală
Baza de tenis V.I.Palas și Baza sportivă Vascony
– 09:00 – 22:00 – Turneu de tenis ,,Cupa Zilele Cetății”, categorii: old boys și under 12
10 septembrie
Scuarul Primăriei
– 10:00 – 21:00 – Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu”- organizat de Biblioteca Județeană Dâmbovița
– 11:00 – 18:00 – Târg de anticariat organizat de Mihai Ion Tinel, expoziție de fotografie organizată de Foto Dumbravă, stand de caricatură organizat de artistul Mihai Nistor
– 11:00 – 18:00 – Stand Expozițional de promovare a obiectivelor turistice din Municipiul Târgoviște
Centrul Vechi (Școala Populară de Arte)
– 11:00 -18:00 – Expoziție cu proiecte de arhitectură din cadrul Anualei OM 2021 – realizată de Ordinul Arhitecților din România, filiala Muntenia Vest
Piața Mihai Viteazul
09:30 – 19:00 – Planetariu mobil – Visionarium Dome – proiect de artă digitală modern, proiecții mapping HD, având ca temă planetele, universul, NASA, teme din filme celebre.
Parcul Chindiei (Zona Ruine)
– 10:00 – 22:00 – Târgul meșterilor populari – organizat de Consiliul Județean Dâmbovița prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița
– 10:30 – 13:00 – Evenimente artistice pentru cei mici: Spectacol de dans – susținut de Școala de dans Daniela Rotary, work-shop percuție, clovni și păpuși gigant
– 19:30 – 22:00 – Concert extraordinar – Vlad Miriță – 20 de ani de carieră
Invitati: Paula Seling, Marcel Pavel, Iordache Basalic, Paul Ananie, Ana Cebotari, Ozana Barabancea, acompaniați de Orchestra Metropolitană București – dirijor Daniel Jinga. Prezentator – Dan Negru
Cinema Independența
– 11:00 – Film pentru copii – „Veronica
– 14:00 – Film – „3000 de ani de dorință
– 19:00 – Film – „Top Gun: Maverick
Grădina Zoologică
– 10:00 -14:00 – Tur organizat în incinta grădinii zoologice, hrănirea animalelor domestice, jocuri distractive, desene cu creta pe asfalt, înmânare diplome de participare
Clubului Pensionarilor
– 10:00 – 11:00 – Concurs de gastronomie ,,Cea mai delicioasă prăjitură” – Concurenții: beneficiarii clubului
Complexul Turistic de Natație
– 10:00 – 15:00 – Cupa Târgoviștei Hand to Hand Fighting – Ediția I
– 18:00 – 19:30 – Campionatul de fotbal între cartiere- ,,Cupa Cartierelor Târgoviște’’ – semifinale
Baza de tenis V.I.Palas și Baza sportivă Vascony
09:00-22:00- Turneu de tenis ,,Cupa Zilele Cetății”, categorii: old boys și under 12
11 septembrie
Scuarul Primăriei
– 10:00 – 21:00 – Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu”- organizat de Biblioteca Județeană Dâmbovița
– 11:00 – 18:00 – Târg de anticariat organizat de Mihai Ion Tinel, expoziție de fotografie organizată de Foto Dumbravă, stand de caricatură organizat de artistul Mihai Nistor
– 11:00 – 18:00 – Stand Expozițional de promovare a obiectivelor turistice din Municipiul Târgoviște
Centrul Vechi (Școala Populară de Arte)
– 11:00 – 18:00 – Expoziție cu proiecte de arhitectură din cadrul Anualei OM 2021 – realizată de Ordinul Arhitecților din România, filiala Muntenia Vest
Piața Mihai Viteazul
– 09:30 – 19:00 – Planetariu mobil – Visionarium Dome – proiect de artă digitală modern, proiecții mapping HD, având ca temă planetele, universul, NASA, teme din filme celebre.
Parcul Chindiei (Zona Ruine)
10:00 – 22:00 – Târgul meșterilor populari – organizat de Consiliul Județean Dâmbovița prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița
– 10:30 – 13:00 – Evenimente artistice pentru cei mici: Spectacol de muzică și dans susținut de elevii Școlii Coresi, prof. Costache Păpușa, Spectacol de dans – susținut de trupa ”Elegance Dance” Târgoviște, workshop de percuție pentru copii, clovni și păpuși gigant
– 19:00 – 22:30 – Concert extraordinar Zilele Cetății Târgoviște – Invitați: Lovebite Rock, Trooper, 5 Gang, Irina Rimes. Prezentator: actorul Liviu Cheloiu
22:30 – Foc de artificii
Cinema Independența
11:00 – Film pentru copii – „Veronica se întoarce”
19:00 – Film – „Dirijorul tăcerilor”
Grădina Zoologică
– 10:00 -14:00 – Tur organizat al copiilor în incinta grădinii zoologice, hrănirea animalelor domestice, jocuri distractive, desene cu creta pe asfalt, înmânare diplome de participare
Complexul Turistic de Natație
– 16:30 – 18:00 – Campionatul de fotbal între cartiere – „Cupa Cartierelor Târgoviște” – finale
– 18:00 – Meciul vedetelor „Echipa Consiliului Local Municipal Târgoviște vs. Chindia Old Boys”
Baza de tenis V.I.Palas și Baza sportivă Vascony
09:00-22:00- Turneu de tenis ,,Cupa Zilele Cetății”, categorii: old boys și under 12