Expoziția „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” pune în valoare donația făcută Muzeului Național de Istorie, în septembrie 2021, de marea artistă Corina Chiriac. Această inedită expoziție va putea fi admirată și la Târgoviște, la Muzeul de Istorie Dâmbovița din 26 noiembrie, până în ianuarie 2023.
Sunt expuse documente de familie, fotografii, obiecte păstrate timp de generații, dar și o serie de portrete de familie. Partea dedicată artistei Corina Chiriac îmbină portretele de atelier, cele apărute în presa vremii, afișele unor concerte naționale și internaționale din anii ‘70 și ‘80, dar și din anii 2000, cu cele mai frumoase rochii de scenă purtate în perioada 1970-2019.
Publicul poate admira mărturii ale unei cariere artistice de peste cinci decenii: trofee, diplome, decorații, legitimații, bilete de avion, LP-uri și CD-uri, cărți publicate, afișe, programe de sală și multe alte piese intrate în patrimoniul muzeal.
Vernisajul va avea loc sâmbătă, 26 noiembrie 2022, la ora 14.00, la Muzeul de Istorie Dâmbovița, iar curator vor fi: dr. Cristina Păiușan-Noică, dr. Cornel Ilie.
„Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste”
Lasă un răspuns