DESPRE TÂRGOVIȘTE

 

ISTORIE

Orașul Târgoviște a fost reședință domnească timp de mai multe secole și un important centru economic, politic și administrativ al Țării Românești.
Numele așezării provine de la cuvântul târg, ce înseamnă peste tot în lumea slavă o piață sau un loc de schimb, în timp ce sufixul -iște, tot de origine slavă, desemnează locul unde a fost ceva. Târgoviște înseamnă deci „locul unde a fost un târg”.
În depresiunile intracolinare în care s-a dezvoltat orașul s-au găsit urme de viețuire încă din epoca neolitică, constând în așezări și morminte din epoca bronzului, atestate de importantul tezaur din piese de aur descoperit la Perșinari. Au mai fost descoperite urme din perioada târzie a fierului, precum și din secolele III î.Hr. – I d.Hr. aparținând civilizației geto-dacice. Din secolele II și III d.H. au fost descoperite materiale ceramice romane precum și vestigii ce atestă tradiția meșteșugărească locală.
În partea de nord, în zona cartierului Suseni, s-au descoperit așezări de secol VIII-X unde se practicau meșteșuguri tradiționale rurale, dar și două monede bizantine de bronz atribuite lui Ioan I Tzimiskes (969-976). Descoperirile arheologice din cartierul Suseni probează existența unei așezări la începutul secolului al XIV-lea care s-a întins spre sud și a înglobat locuirea de aici. Astfel, între valea Ialomiței și drumul Câmpulungului s-a înfiripat târgul permanent numit apoi Târgul de Sus sau Suseni.
În secolul al XIV-lea, coloniștii sași se stabilesc aici, dezvoltând economic zona și impulsionând urbanizarea acesteia. Demografia e în creștere, calitatea și amploarea locuințelor e tot mai însemnată. Mai multe monezi găsite în locuințele arse în urma unui incendiu, dovedesc schimburi între Mircea cel Bătrân (1386-1418), domn al Țarii Românești, Sigismund de Luxemburg (1387-1437), regele Ungariei și Srațimir, țarul Vidinului (1371-1396).
Orașul Târgoviște este ales a fi scaun domnesc de către Mircea cel Bătrân, pe timpul căruia localitatea a cunoscut o înflorire, fiind întărit pentru a putea înfrunta pericolul expansiunii otomane. El a construit aici, între sfârșitul secolului al XIV-lea și începutul secolului al XV-lea, o curte care va servi drept reședință fiului său, Mihai.
Din motive atât militare cât și economice scaunul domnesc se mută la București pe vremea domniei lui Vlad Țepeș, în 1459, dar reședința domnească din Târgoviște nu e părăsită, ci va fi utilizată și de succesorii acestuia.
Radu cel Mare (1495-1508) restabilește întâietatea reședinței domnești la Târgoviște, construind biserica mănăstirii Dealu, gropnița domnească, monument reprezentativ al arhitecturii românești. Sub domnia lui Neagoe Basarab (1512-1521), orașul cunoaște cea mai mare înflorire edilitară, economică și culturală. Domnul țării va muta scaunul mitropolitan de la Argeș la Târgoviște, ridicând impunătoarea biserică a mitropoliei (1517-1520). Din aceeași perioadă este cunoscută cea mai veche pecete a orașului, cu imaginea Maicii Domnului cu Pruncul în brațe.
Urmașii în scaun ai lui Neagoe Basarab au preferat Bucureștiul drept reședință, cu excepția domnilor Radu Ilie, Pătrașcu cel Bun și Mihnea Turcitul, care au rezidat la Târgoviște. În secolul al XVI-lea Petru Cercel (1583-1585) reface Curtea domnească, aducând în Târgoviște influențe culturale din Italia și Franța.
Domnia lui Mihai Viteazul (1593-1601) a reprezentat un reper important în istoria orașului. Deși învingător la Călugăreni (23 august 1595), voievodul este nevoit să se retragă, armatele otomane ocupând Târgoviștea. După înfrângerea armatelor otomane (octombrie 1595) și până la moartea sa, Mihai Viteazul a condus țara din Târgoviște, care va rămâne principala reședință domnească până în 1626, perioadă în care cunoaște o reală înflorire.
Secolul al XVII-lea aduce o nouă împărțire administrativă a orașului, care se va constitui în Bazarul de Sus (Suseni) și Bazarul de Jos. Mahalalele orașului se structurează în jurul bisericilor parohiale: Târgului, Sfântul Nicolae Geartoglu, Sfinții Apostoli, Sfinții Voievozi, Sfântul Nicolae Simuleasa, Sf. Gheorghe, Biserica Roșie ș.a.
În 1639 Matei Basarab (1632-1654) se stabilește la Târgoviște înnoind și completând edificiile Curții domnești, construind noi biserici și fortificând orașul cu un val de pământ cu palisadă de lemn și șanț, întărit cu bastioane. În perioada de mijloc a secolului al XVII-lea, pe vremea marelui umanist Udriște Năsturel, s-a creat un mediu cultural elevat, care a condus la dezvoltarea învățământului, a tipăriturilor, a arhitecturii și artei.
Sfârșitul domniei lui Matei Basarab este marcat de revolta seimenilor, în cursul căreia bătrânul voievod și-a găsit sfârșitul (aprilie 1654), după care reședința țării se mută iar la București.
După năvălirea oștilor turco-tătare și incendierea produsă de aceștia (1658), la care s-a adăugat distrugerea Curții domnești, în anul 1659, din ordinul Porții, în timpul domniei lui Grigore Ghica, orașul Târgoviște scade ca importanță, vreme de trei decenii, până la urcarea pe tron a lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), care va reface și extinde Curtea domnească. Moartea tragică a acestuia în 1714 a condus din nou la decăderea orașului.
În septembrie 1813 Domnul Ioan Caragea încuviințează demolarea Curții domnești, însă decizia sa este zădărnicită de reacția localnicilor, care nu numai că se împotrivesc, ci chiar repară și conservă ruinele celor mai importante edificii. Alexandru Suțu, domn între 1818 și 1821, a mai încercat o dată distrugerea Curții domnești, însă fără succes. Tot atunci, orașul suferă jafuri și distrugeri provocate de mișcarea eteriștilor, iar apoi de trupele otomane.
Urmează un lung șir de nenorociri: războiul ruso-turc din 1828-1829, ciuma, cutremurul și incendiul din 1829, holera din 1831. Regulamentul Organic din 1831 a impus lucrări importante de modernizare, cu accent deosebit pe sistematizarea orașului (lărgirea și pietruirea ulițelor, măsuri contra incendiilor, construirea de poduri, edificii publico-administrative, școli și spitale).
Atât în vremea lui Alexandru Ioan Cuza, dar mai ales în vremea lui Carol I, viața culturală a orașului a sporit simțitor prin apariția mai multor tipografii și prin activitatea marelui cărturar târgoviștean Ion Heliade Rădulescu.
Dobândirea independenței a generat o nouă epocă de dezvoltare și modernizare a Târgoviștei. Au fost create mai toate instituțiile bancare, administrative, comerciale, polițienești, de sănătate publică, poștă, căi ferate, completate de lucrări inginerești edilitare cu tehnică și cunoștințe aduse din afară.
Perioada Primului Război Mondial a fost una distrugătoare pentru oraș, prin intensa exploatare a resurselor și prin măsurile severe împotriva populației civile. Perioada dintre cele două războaie mondiale a fost destinată refacerii orașului și implementării unei noi concepții urbanistice. Au fost reparate monumentele avariate, s-au construit fabrici, hale comerciale, stadioane, bănci, barajul de pe Ialomița, muzeul și biblioteca orașului.
Cel de-al doilea Război Mondial a adus noi nenorociri: distrugeri, pierderi de vieți omenești, economice și culturale, teamă și mizerie socială.
Anii 50 au însemnat noi programe de sistematizare urbană, specifice nou-instauratului regim. Deși inițial era prevăzut ca centrul istoric să fie păstrat, să fie amenajate parcuri și să fie construite spații cu rol socio-cultural, aceste planuri nu au fost puse decât parțial în aplicare. După înființarea județului Dâmbovița, cu reședința în municipiul Târgoviște, în 1968, orașul primește o nouă platformă industrială, fapt ce a dus la o explozie demografică importantă.
În perioada 1974-1989 zona centrului a fost puternic afectată de sistematizări, care au șters o bună parte din patrimoniul istoric al Târgoviștei.
În 1992 s-a înființat Universitatea „Valahia” având facultăți cu profil economic și administrativ. Activitatea de restaurare și punere în valoare a centrului istoric și a monumentelor sale este azi în plină desfășurare prin programe naționale și europene.

 

 

GEOGRAFIE ȘI CLIMĂ

Municipiul Târgoviște este situat în sudul țării, în partea centrală a județului Dâmbovița, la zona de contact dintre dealurile subcarpatice și Câmpia Română, pe malul drept al râului Ialomița. Totodată, Târgoviștea este și loc de întâlnire a trei drumuri naționale: DN71 București-Sinaia, DN72 Ploiești-Găești și DN72A Târgoviște-Câmpulung. Distanța față de București este de 78 km pe șosea și 80 km pe calea ferată.
La est și la nord municipiul este înconjurat de dealuri, iar la vest şi la sud se învecinează cu Câmpia Română. Altitudinea maximă a reliefului este de 295 m, iar cea minimă este de 263 m.
Clima este temperat-continentală, caracteristică etajului de câmpie din sud-estul țării. Este o zonă cu ierni blânde şi veri răcoroase, temperatura medie anuală fiind de +9,9˚C, iar cantitatea medie de precipitații de 683 mm/an.
Sub aspect hidrografic, depresiunea intracolinară în care a apărut și s-a dezvoltat orașul Târgoviște este străbătută de râurile Ialomița, Ilfov și Dâmbovița. În împrejurimile orașului sunt păduri de stejar, iar în lungul râului Ialomița păduri de luncă cu stejar pedunculat, frasin de luncă, plop şi sălcii. Prezența luncii Ialomiței, a lacurilor de la Priseaca şi a zonelor umede din jurul lor a favorizat dezvoltarea unei vegetații palustre. Fauna este așadar caracteristică pădurilor de foioase (stejărete cu intercalații de carpen) şi pădurilor ripariene, precum și zonelor umede. Abundența și diversitatea faunei au avut de suferit, de-a lungul timpurilor, din cauza intervențiilor antropice care au condus la restrângerea și fragmentarea habitatelor.
În ceea ce privește populația orașului, aceasta a înregistrat, între 1400 și 1700, pe fondul creșterii importanței orașului, devenit cetate de scaun, o creștere semnificativă, de la cca 6.000 de locuitori în perioada de început a așezării, la 40.000 la jumătatea secolului al XVIII-lea. Urmare a mutării capitalei Țării Românești la București, numărul locuitorilor a scăzut, statisticile anului 1832 consemnând doar 3.824 de persoane. Către sfârșitul aceluiași veac, mai exact la 1892, se înregistrează din nou o creştere la 8.299 de locuitori. Potrivit datelor ultimului recensământ (2011), populația municipiului este estimată la aproximativ 74.000 de persoane.

 

CĂI DE ACCES

Acces cu maşina:
DN 71: Târgovişte – Sinaia
DN 72: Gaesti -Târgovişte – Ploieşti
DN 72A: Târgoviste – Câmpulung Muscel

Acces pe calea ferată
Calea ferată 201: Bucureşti – Titu – Fieni