PORŢILE TÂRGOVIȘTEI

_MG_7220 turn
De bunǎ seamǎ, fostul Scaun domnesc medieval Târgovişte nu s-a putut compara cu niciuna – ca dimensiuni şi spectacularitate urbanisticǎ – din strǎlucitele capitale europene ale sec. XIII. Cu tot acest handicap, explicabil de altfel, oraşul a fost, prin urbanitatea sa, cel mai important centru politic, dupǎ mǎrturiile unor cǎlǎtori strǎini (cǎrturari, fețe bisericeşti înalte), din sud-estul unei Europe în care orice scânteie aprindea incendii de la Istambul pânǎ la Paris, Moscova sau Stokholm. Şi, ca orice urbe medievalǎ, se apǎra şi prin porțile sale dispuse în cele patru puncte cardinale, porți prin care însǎ aveau acces şi bogatele chervane. Porțile istorice ale Târgoviştei au fost patru, trei dintre ele strǎpungând Valul Cetǎții, „plǎmǎdit”, din nevoi de protecție militarǎ a capitalei, de Matei Basarab: Poarta Buzǎului, ridicatǎ pe marele drum al Brǎilei. Astǎzi este refǎcutǎ şi strǎjuieşte capǎtul de miazǎnoapte al Cǎii Bucureştiului, oferind târgovişteanului, dar şi strǎinului în drumeție, o perspectivǎ romanticǎ. Actualmente i se spune greşit „Poarta Bucureştiului”, localizarea acesteia fiind în altǎ parte. La data construcției pe aici trecea drumul mare comercial şi strategic spre Brǎila, primul oraş important spre portul dunǎrean fiind Buzǎul. Poarta Bucureştiului, la sud, construitǎ în segmentul de val, dispǎrut de multǎ vreme, desfǎşurat între strada Col. Dumitru Bǎltǎrețu şi bulevardul Ion C. Brǎtianu, artere de circulație tǎiate abia de un veac în topografia urbei. Poarta Câmpulungului/Dolgopolului (sau Argeşului), spre nord-vest, locul sǎu fiind în actuala intersecție a strǎzii Lt. Pârvan Popescu cu Calea Câmpulung. A fost construitǎ dupǎ modelul Porții Vânǎtorilor Domneşti, dar de proporții mai mari, iar în vremea domniei lui Constantin Brâncoveanu a fost reîntǎritǎ şi supraînǎlțatǎ. Poarta Vânǎtorilor Domneşti (Dealului), pǎstratǎ, „în original”, pe strada Ioan Alexandru Brǎtescu-Voineşti, ziditǎ megieş Curții voievodale şi care, în veacurile de demult, îngǎduia, spre vest, refugiul spre Mǎnǎstirea de la Dealu. Poarta încântǎ şi astǎzi prin eleganta arcuire a bolții sale interioare înaltǎ de 3 metri şi cu o deschidere de 5 metri, şi prin „ruinurile” turnului de veghe. Primele trei porți erau duble – aveau şi menire militarǎ, de apǎrare a cetǎții –, doar cea de-a patra era simplǎ, fiind mai mult un element decorativ într-o extremitate a Curții voievozilor iubitori de „evadǎri” spre bijuteria monasticǎ a lui Radu cel Mare şi spre unduirile limpezi, pe atunci, ale Ialomiței prin crânguri. Şi aceste „porți istorice” ale Târgoviştei vor fi cunoscut câteva tumulturi: rǎzmerița dorobanților şi seimenilor lui Matei Basarab, reîntoarcerea strategicǎ a Brâncoveanului în capitala „rezistenței valahe” dinaintea viiturilor Semilunei, invazia armatelor austriece la 1781, dar şi aducerea dramaticǎ a Vladimirescului, „arestuit” de poterele Eteriei şi care va fi sfârşit tragic, pe aproape, se pare, de Poarta Câmpulungului. Toate aceste porți erau înzestrate cu turnuri de apǎrare. Dintr-o „epistolie tipicarǎ” a mitropolitului Ştefan al Ţǎrii Româneşti (mijlocul sec. XVII) aflǎm cǎ tipicul procesiunii pentru ploaie avea urmǎtorul traseu al porților: pornea de la Poarta Vânǎtorilor Domneşti, din dreptul Bisericii Sf. Vineri, reintra prin Poarta Buzǎului, pǎrǎsea din nou capitala voievodalǎ prin Poarta Bucureştiului, traversa moşia domneascǎ, şi se reîntorcea în oraş prin Poarta Dolgopolului. În fruntea procesiunii mergea întregul sobor preoțesc al cetǎții, la fiecare poartǎ sǎvârşind sfeştania. (G.C.)

Sursa: Enciclopedia orașului Târgoiviște